De mii de ani, irigațiile au contribuit la eficientizarea producției agricole mondiale. Istoricii evidențiază că lucrările de irigare sunt printre primele intervenții umane asupra mediului înconjurător pe care le-au întreprins civilizațiile antice.
Irigațiile în Antichitate
Cu milenii în urmă, prin irigare, popoare nomade s-au stabilit în comunități statornice, motivate de periodicitatea producției agricole. Primele inițiative de irigare au fost, însă, rudimentare, și constau în adunarea apei de ploaie sau din inundații în bazine formate prin ridicarea unor baraje de pământ.
Cele mai timpurii civilizații care au integrat activitățile de irigare în producția agricolă sunt cele stabilite de-a lungul a patru mari râuri: egiptenii, de-a lungul Nilului (6000 î.Hr.), Mesopotamia, străbătută de Tigru și Eufrat (4000 î.Hr.), China, de-a lungul râului Yangtze (3000 î.Hr.) și indienii, de-a lungul râului Indus (2500 î.Hr.).
Peste ocean, în Mexic și în restul Americii de Sud, imperiile Maya și Inca practicau agricultura irigată încă de acum 2000 de ani Î.Hr., în timp ce pe teritoriul Iranului de astăzi, ganat, tunlurile de irigare construite pentru a direcționa apa din munți către culturi sunt folosite chiar și astăzi.
În America de Nord, populațiile native din zonele sud-vestice își irigau culturile cu 1200 de ani înaintea erei noastre, primii exploratori spanioli descoperind rămășițe ale unor canale de irigare de-a lungul marilor râuri.
Diferențele dintre gradul de dezvoltare al irigațiilor din perioada Antichității sunt datorate nivelurilor diferite de înțelegere a principiilor hidraulice dar și de priceperea inginerilor acelor vremuri. Majoritatea nu au supraviețuit, însă, patinei timpului, din cauza înțelegerii insuficiente a proceselor de desalinizare sau drenaj, ducând la eroziune dar și la scăderea productivității solului.
Până în epoca modernității, tehnicile și tehnologiile de irigare nu au suferit modificări semnificative.
Irigațiile în secolele al XIX-lea și al XX-lea
La începutul secolului al 19-lea, datorită progreselor științifice și ingenerești înregistrate odată cu propagarea ideilor curentului iluminist, practicile de irigare au suferit primele modificări importante. Având în minte considerente biologice, fizice, chimice și de agronomie, suprafața irigată la nivel mondial însuma peste 8 milioane de hectare de teren.
Primele baraje moderne au fost construite în Delta Nilului în jurul anului 1850, în aceeași perioadă apărând și primele sisteme de canale de irigare în India. În Pakistan a fost inaugurat Canalul Inferior al râului Chanab, prima construcție menită să direcționeze apă către zone agricole necultivate anterior, extinzând aria dedicată agriculturii. În America de Nord, comunitatea mormonă a stabilit primele sisteme de irigații extinse, coloniile stabilite extinzându-se din California și până pe teritoriul Canadei moderne.
În total, până la finalul secolului al 19-lea, global erau irigate peste 40 de milioane de hectare de teren. Dezvoltarea irigațiilor constituie o caracteristică definitorie a secolului următor, când suprafața irigată mondial a crescut la 93 de milioane de hectare, ajungând la peste 300 de milioane de hectare în prezent.
Irigațiile în contemporaneitate
Numeroase state contemporane depind de irigații pentru a-și asigura producția adecvată de hrană, atât pentru consum intern, cât și pentru export. Câteva dintre statele cu cea mai mare suprafață irigată în prezent includ: India (70,8 milioane de hectare), China (70 milioane de hectare), Statele Unite (26 milioane de hectare) și Pakistan (19 milioane de hectare).
Noile tehnologii de irigare oferă un grad mult mai înalt de control și de eficiență a distribuției apei, fermierii își pot planifica strategia de irigare în funcție de rata de evapotranspirație a plantelor, de condițiile meteorologice și de tipul solului și culturilor, iar micro-irigarea, irigarea prin aspersie și irigarea prin picurare oferă o precizie sporită a irigării.
Introducerea senzorilor, a dronelor și a inteligenței artificiale în echipamentele de irigare, precum și a posibilității de control de la distanță a acestora îmbunătățesc semnificativ calitatea culturilor obținute, într-un mod eficientizat din punct de vedere al costurilor și energiei folosite.
O evoluție spectaculoasă în comparație cu începuturile sale, practica irigării terenurilor a ajuns astăzi apanajul algoritmilor, al digitalizării și automatizării, o știință exactă cu totul diferită față de vremurile antice. Cu o paletă extinsă de soluții, echipamente adaptabile și un grad înalt de flexibilitate, irigațiile moderne sprijină activitatea fermelor, suplinind deficitul de precipitații și stimulând producția agricolă mondială, tot mai solicitată de o populație aflată în continuă creștere.