Agricultura este responsabilă pentru consumul a peste 70% din totalul resurselor de apă dulce folosite la nivel mondial. Însă rezervele tot mai limitate de apă, competiția tot mai acerbă pentru accesul la acestea și impactul schimbărilor climatice asupra capacității lor de reînnoire accentuează nevoia gestionării raționale a apei în ferme pentru a reduce pierderile și a maximiza eficiența proceselor de irigare.  

Specialiștii Institutului de Cercetare a Agriculturii Organice FiBL au descoperit o serie de bune practici pe care fermierii le pot urma în acest sens, pe care vi le vom prezenta în continuare. 

1. Gestionarea sănătății și calității solului:

•Îmbogățiți în mod regulat solul cu materie organică pentru a menține nivelul ideal de humus. 

•Acoperiți solul cu mulci organic sau sintetic 

•Evitați procesele agricole care accelerează compactarea și eroziunea solului (trecerea utilajelor agricole grele când solul este umed, folosirea tehnicilor agresive de cultivare etc.)

•Cultivați plante adaptate tipului de sol și condițiilor climatice locale astfel încât să nu aibă nevoie de resurse semnificative de apă în plus.

2. Strategia de irigare:

•Stabiliți cantitatea de apă din sol disponibilă pentru plante.

Solurile au o anumită capacitate de retenție a apei determinată de factori precum morfologia solului, prezența pietrișului sau compoziția organică și anorganică a solului. Cantitatea totală de apă disponibilă în sol se calculează ținând cont de acești factori, la care se adaugă adâncimea rădăcinilor plantelor cultivate.

Morfologia solului depinde de dimensiunile și compoziția particulelor sale, pe care fermierii le pot evalua fie prin analize de laborator, fie prelevând mostre din teren supuse unei analize senzoriale. Mai exact, mostra de sol prelevată este umezită și este rulată sub forma unui fus, care, cu cât este mai lung și mai ușor de modelat, cu atât semnalează un conținut mai mare de argilă din sol. 

Acest indicator relevă măsura în care apa este reținută în sol dar și cât de ușor este disponibilă plantelor: spre exemplu, solurile argiloase rețin apa dar plantele nu o pot folosi cu ușurință, în timp ce solurile nisipoase, cu conținut scăzut de argilă, nu rețin apa dar, datorită dimensiunilor mari ale particulelor, plantele o pot folosi imediat.

Determinarea adâncimii de creștere a rădăcinilor plantelor este importantă pentru a stabili cantitatea de apă distribuită prin sistemele de irigații: plantele cu rădăcini de suprafață nu pot crește în condiții de stres hidrologic intense, astfel că au nevoie de irigare constantă, în timp ce plantele cu rădăcini de adâncime se pot dezvolta în condiții de stres hidrologic mai aspre. De asemenea, acest aspect este relevant și pentru a evita pierderile cauzate de un nivel prea înalt sau prea scăzut de apă la rădăcini.

În final, determinarea proporției de pietre și pietriș din sol este importantă pentru a putea lua în considerare cantitatea de apă reținută într-adevăr de sol. Acest lucru poate fi realizat de fermieri strecurând un kilogram de sol uscat și afânat cu o sită deasă de un milimetru. După cântărirea pietrelor găsite, se stabilește procentual proporția lor din mostra de sol aleasă. Aceasta este valoarea aproximativă a pietrișului de pe suprafața terenului. 

•Stabiliți nevoile de apă ale plantelor

Pentru a stabili nevoile de apă ale plantelor, fermierii pot măsura:

- Gradul de umiditate din sol

- Rata evapotranspirației

- O combinație a ambelor

Gradul de umiditate din sol poate fi măsurat folosind senzori tensiometrici sau volumetrici, plasați la două adâncimi diferite, de regulă la 25 și 60 de centimetri pentru culturile anuale și la 40 și 80 de centimetri pentru cele perene. Rezultatele arată măsura în care rezerva de apă trebuie reînnoită sau nu. Dacă plantele nu au destule resurse de apă, tensiunea apei indicată la nivelul senzorilor este mare, iar dacă tensiunea apei din sol este mică, rădăcinile plantei sunt inundate cu apă.

Măsurarea ratei de evapotranspirație este un alt mijloc precis prin care pot fi determinate nevoile de irigare ale plantelor. Rata de evapotranspirație a culturilor se stabilește în urma produsului dintre rata de evapotranspirație standard (folosind tăvi de condensare, date culese de stații meteorologice sau informații de la autorități unde măsurarea se face oficial),  și coeficientul specific al plantelor cultivate. 

3. Alegerea soluțiilor adecvate pentru irigare

•Optați pentru sisteme cu o rată crescută de eficiență în irigare, a căror morfologie să corespundă tipului de plante cultivate.

•Personalizați sistemul de irigații astfel încât să le asigurați plantelor distribuția optimă a apei la rădăcini. 

•Verificați periodic sistemele de irigații pentru a putea detecta și ameliora posibilele defecțiuni din faza incipientă. 

•Porniți sistemele de irigare numai dimineața devreme pentru a evita șocul termic la nivelul plantelor. 

4. Adoptați practicile de irigare de tip „climate-smart”

•Irigarea în deficit: plantele primesc mai puțină apă decât ar avea nevoie pentru a suplini resursele pierdute prin evapotranspirație, de aceea această tehnică este utilă în zonele care se confruntă cu penuria sau prețurile mari la apă. De asemenea, irigarea în deficit este recomandată și în perioadele când nevoile de apă ale plantelor sunt scăzute sau în cazul plantelor care nu au nevoie de multă umiditate

•Irigarea în supliment: folosită în zonele unde precipitațiile sunt sursa principală de irigații, această tehnică este ideală în cazurile în care, din cauza schimbărilor climatice și a imprevizibilității vremii, ploile sunt neregulate sau insuficiente. Fermierii suplimentează aceste lipsuri prin aplicarea unei cantități limitate de apă în perioadele critice dezvoltării plantelor.

•Colectarea apei provenite din precipitații în bazine naturale sau artificiale