Folosirea aceleiași suprafețe de teren, dar obținând recolte mai bogate utilizând resurse mai puține – acesta este obiectivul principal al agriculturii sustenabile, menit să răspundă nevoii tot mai stringente de produse agroalimentare a unei populații aflate în creștere.
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură estimează faptul că populația lumii va ajunge la 9 miliarde până în 2050, și va avea nevoie de 70% mai multă hrană. Trendul va continua ascendent: în 30-40 de ani, fermierii vor trebui să producă mai multă hrană decât au făcut-o în ultimii 8000 de ani la un loc.
Pentru a face față acestei cereri, tehnologia irigațiilor trebuie să evolueze iar irigațiile de precizie trebuie să conducă această evoluție. Cu toate că în unele părți ale globului productivitatea agricolă a crescut semnificativ, în majoritatea celorlalte seceta a afectat recoltele – de aceea, irigarea prin pivoți poate servi drept „asigurare împotriva secetei”.
Deși numai 20% din totalul terenurilor arabile global sunt irigate, ele produc 40% din hrana totală consumată, de aceea irigațiile pot fi considerate drept factori multiplicatori ai producției. Calculele arată că irigând o suprafață de doar 16 milioane de hectare în plus, față de cele 310 milioane existente, încă 100 de milioane de oameni ar putea fi hrăniți.
Din cele 310 milioane de hectare irigate, 11% sunt irigate de pivoți ficși – dar pentru a produce mai mult, acest număr ar trebui să crească semnificativ. Odată ce guvernele și indivizii înțeleg importanța irigațiilor pentru eficiența înaltă a exploatării terenurilor agricole, investițiile în irigații de precizie vor crește. Irigarea prin pivoți poate chiar tripla recolta de porumb, iar pe cea de grâu o crește cu trei sferturi față de irigarea tradițională. De asemenea, impactul asupra mediului este mult mai scăzut, iar absorbția apei aproape că se dublează, de la 50% în mod tradițional, la 85-90% prin pivoți.
━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━
Sursă text: Valley, 2022 - „Irrigation as a tool to ensure food security around the world” , https://www.valleyirrigation.com/blog/valley-blog/2022/06/24/irrigation-as-a-tool-to-ensure-food-security-around-the-world
Sursă imagine: www.valleyirrigation.com